În ultimii ani, omenirea a devenit din ce în ce mai preocupată de protejarea mediului înconjurător și reducerea poluării. S-au luat diverse măsuri în acest sens, una dintre ele fiind reciclarea aparatelor electronice și electrocasnice. Indiferent că este vorba despre un aparat care s-a stricat sau despre unul care s-a învechit, acestea trebuie colectate și reciclate conform legislației. Descoperă în continuare cum să reciclezi, de ce să o faci și la cine poți apela pentru a facilita acest proces.
De ce să reciclezi electronicele vechi?
Principala preocupare în ceea ce privește reciclarea deșeurilor electrice o reprezintă protecția mediului înconjurător, urmărindu-se eliminarea riscului toxic și protejarea resurselor naturale ale solului. Aceste măsuri au fost luate din cauza faptului că astfel de aparate au în componența lor diverse elemente care pot aduce modificări în aer, apă sau sol.
Se preconizează că electronicele și electrocasnicele vechi au efecte nocive de zece ori mai mari decât deșeurile menajere. În ciuda acestui fapt, la nivel global, aparatele de mici dimensiuni, precum bateriile, telefoanele sau televizoarele reprezintă cea mai mare cantitate de deșeuri. Numai în 2019 au fost aruncate la gunoi 17,4 milioane de tone de aparate electrice vechi fără a fi reciclate.
Află că 75% din componentele acestor aparate sunt reciclabile. Ceea ce presupune că anumite părți componente ale acestor aparate pot fi folosite la fabricarea altor electronice și electrocasnice. Din acest motiv este necesar să înțelegi că impactul reciclării este considerabil și nu trebuie să arunci pur și simplu la gunoi electronicele și electrocasnicele pe care nu le mai folosești.
Programul rabla pentru reciclarea electrocasnicelor
Din fericire, tot ce trebuie să faci este să îți dorești să reciclezi, deoarece există foarte multe posibilități de reciclare de care poți beneficia.
În țara noastră sunt foarte multe centre de colectare care asigură servicii de reciclare produse electronice, la care poți apela indiferent că este vorba despre un simplu telefon mobil, un televizor, un cuptor cu microunde, un aragaz, o mașină de spălat sau un frigider.
Pentru a încuraja această practică, statul român a lansat programul „Rabla pentru electrocasnice”. Acesta se organizează o dată pe an și are ca scop reciclarea aparatelor electronice și electrocasnice vechi sau ne funcționale pe care românii le au în gospodărie. Participanții în acest program sunt încurajați să își reînnoiască aparatura prin anumite vouchere pe care le primesc. Această inițiativă este cea mai populară la nivel național și este de-a dreptul admirabilă.
Apelarea la un centru de reciclare a produselor electronice
Dacă nu vrei să aștepți programul „Rabla pentru electrocasnice” sau nu ai reușit să fii unul dintre norocoșii participanți, nu trebuie să renunți la a recicla. Există multiple centre disponibile care oferă servicii de colectare și reciclare a electrocasnicelor. Spre exemplu, Environ are puncte de colectare la nivel național pentru deșeuri electrice și baterii uzate.
Aceasta este o organizație nonguvernamentala, care preia responsabilitățile legale ale producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice cu scopul de a facilita colectarea, tratarea, reciclarea și eliminarea nepoluantă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Environ operează o rețea de colectare a deșeurile cu peste 4.000 de puncte, reprezentând rețele de retail, supermarket-uri, unități de învățământ, primării și alte instituții publice.
În plus, această asociație oferă colectare gratuită a deșeurilor din această categorie, derulând în paralel campanii de informare și conștientizare adresate publicului larg.
O altă metodă de reciclare la care poți apela este să donezi aparatele vechi. Ai posibilitatea să donezi electronicele și electrocasnicele vechi către organizații caritabile. Acestea le recondiționează și le donează ulterior unor categorii sociale defavorizate. Iată unde poți să donezi: Ateliere fără Frontiere (calculatoare, laptop-uri), Asociația Samu Social (telefoane mobile funcționale), Magazinul Social Exchange (electronice), Palatul Vechiturilor (articole de uz casnic).
Lasă un răspuns